Primele operatii pe cord deschis la Spitalul Marie Curie

13. 11. 02

dr cirstoveanuPremieră medicală în Bucureşti. Doi copii, puţin mai mari de un an, au fost operaţi pe cord deschis, la Spitalul Marie Curie. Primele două operaţii pe cord la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Bucureşti au fost făcute cu succes, luni, de către o echipă de specialişti italieni, asistată de medici români aflaţi în Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, informează Ministerul Sănătăţii. Cei doi pacienţi, în vârstă de 6, respectiv 4 ani, aveau malformaţii congenitale cardiace. Potrivit MS, fiecare dintre cele două operaţii a durat aproximativ trei ore, fără evenimente deosebite. În prezent, ambii copii se află la terapie intensivă, în stare stabilă, primul dintre cei doi revenindu-şi complet şi putând comunica.

Chirurgii sunt medici veniţi din Italia, pentru că România nu are specialişti nici la doi ani de la inaugurarea celei mai moderne secţii acest fel din România. Ministerul Sănătăţii a găsit o soluţie provizorie, dar mii de părinţi aşteaptă o rezolvare adevărată. România are nevoie rapidă de o soluţie, pentru că în fiecare an, aproape o mie două sute de bebeluşi sunt diagnosticaţi cu malformaţii grave ale inimii, însă numai o mică parte, în jur de 300, ajung să fie operaţi. Săptămâna aceasta, sălile de operaţii sunt folosite pentru prima oară.

O echipă de şapte medici a venit special din Italia pentru a efectua aceste intervenţii chirurgicale. Timp de patru zile ei vor opera cinci copii care s-au născut cu malformaţii ale inimii. Alături de ei în sala de operaţii vor intra şi doctori români care trebuie să înveţe cum se fac aceste intervenţii.

Investiţia în clinică a pornit în 2009 şi a fost terminată doi ani mai tarziu. De atunci, aparatele au stat nefolosite. Lipsesc medicii care să poată opera pe cord nou-născuţii. Medicii dispuşi să lase un loc de muncă bine plătit în străinătate pentru a reveni, au avut dificultăţi în a-şi echivala studiile în România. Aşa că Ministerul Sănătăţii a chemat medici de la o clinică specializată din Italia care să vină să-i pregătească pe chirurgii români. La sfârşitul anului trecut, doctorii au venit la Bucureşti să vadă secţia în care astăzi au operat.

„În acest centru, în doi ani de acum încolo, se vor putea realiza anual în jur de 200 de operaţii la copii. Deci, acum aveţi un loc foarte bun în care puteţi începe să vă trataţi copiii”, a declarat prof. dr. Alessandro Frigiola, directorul Policlinico San Donato din Italia.

Ministerul Sănătăţii a alocat la începutul anului 600.000 de euro pentru ca medicii şi asistentele de la Spitalul Marie Curie să meargă în Italia, la specializare. Până când pregătirea lor va fi gata, doctorii italieni vor mai veni în ţară să opereze 30 de copii.

Un an pe lista de așteptare, pentru o consultație

dr nicolescuÎn aceste condiţii, mii de copii cu afecţiuni cardiace sunt nevoiţi să aştepte chiar şi un an pentru o consultaţie. În toată Moldova, există numai trei medici specialişti, la Iaşi. Situaţia este la fel de grea şi pentru micii pacienţii din Transilvania. La Cluj nu există oncologi, iar cazurile grave din Bihor sunt preluate de doctori din Ungaria.

Crina a aflat în urma cu 4 ani că fiul ei suferă de tahicardie. Cei doi locuiesc la Roman, iar pentru tratament trebuie să meargă periodic la Iaşi, la 90 de kilometri de casă, acolo unde sunt singurii specialişti din toată Moldova. Din acest motiv, viaţa băiatului este mereu în pericol. Dacă suferă o criză are nevoie imediat de o injecţie. Concetraţia trebuie stabilită, însă, de un cardiolog pediatru, în funcţie de gravitatea crizelor.

Iar cazul nu este singular. La spitalul de Copii din Iaşi, lista de aşteptare se întinde până în februarie anul viitor. Medicii recunosc că sunt copleşiţi. „În total cam 4.000 de internări, pe an, într-adevăr se vede de aici necesitatea unui rezidenţiat pe cardiologie pediatrică”, a afirmat dr. Alina-Costina Luca, medic cardiolog pediatru. Probleme mari sunt şi în judeţul Cluj, unde nu există niciun cardiolog pediatru. Cei doi specialişti au plecat la două clinici particulare.

Iar în judeţul Bihor, copiii care au nevoie de neurochirurgi sau de intervenţii cardiace sunt trimişi în Ungaria. „Avem un acord pentru chirurgia cardiovasculară cu universitatea din Budapesta, care ne preia aceste cazuri”, a explicat dr. Ovidiu Pop - managerul Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea. Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a înfiinţat programe de rezidenţiat pentru 5 noi speciazări pediatrice, printre care şi cardiologia. Specializarea durează, însă, 6 ani.

sursa: digi TV

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn

CONTACT US

Contact and board image LTD site

MESAJ PENTRU MĂMICILE COPIILOR SPECIALI ...

scrisoare catre mamiDragă mămică,

Îmi pare rău că nu sunt tocmai bine,
Nu sunt aşa … normală precum ar trebui.
Ştiu că eşti tristă, și cunosc durerile din inima ta,
Văd toate lacrimile rostogolindu-se pe faţa ta.
Ai aşteptat atâta vreme după mine şi acum…
Nu sunt tocmai bine,

Dar mami, răsplata ta va fi mai mare. comorile din inima ta vor fi mai multe.
Şi pentru că a trebuit să-mi dai mai multă dragoste, tandreţe şi afecțiune,
Domnul îţi va da o mai mare măsură din toate lucrurile de care ai nevoie.
Iar în anii care vor veni, oamenii vor vedea în tine roada dragostei, blândeţii, răbdării şi bunătăţii
datorită acelor lucruri pe care tu, va trebui să mi le dai mie ...

Dumnezeu, în Înţelepciunea Sa, s-a uitat jos din ceruri
Şi tocmai pentru că ştia că am nevoie de mai multă dragoste şi grijă
Te-a ales pe tine, pentru mine – cea mai bună dintre toate mămicile…

Iată-mă, aici sunt … Deşi nu sunt tocmai …. bine.

Dar, cu ajutorul Lui și al tău ... voi fi!

HOME LTD

Utilizăm modulele cookies pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare şi a se integra cu reţele de socializare. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Politica de Confidentialitate !